Durerea

În contextul întâmplării cu Ionuț, copilul ucis de câini… am dat aseară peste un interviu cu familia unui băiețel de 6 ani, care în urmă cu un an a fost mutilat de câinii maidanezi, din județul meu, Timiș. Înafară de faptul că i-au smuls organele genitale… a rămas cu niște cicatrici, care îți dau o idee despre trauma prin care a trecut… Nu mai stau să mă gândesc a cui a fost vina… Găsirea unui vinovat nu va șterge cicatricile de pe trupul micuțului și nici spaima cu care a fost condamnat să trăiască.

Azi dimineață, îmi sare în ochi pagina de Facebook a unei dame din înaltă societate românească, care postează sfaturi legate de modă. Se pare că pe lângă moda vestimentara, mai e la modă să fii milos față de eutanasierea maidanezilor. Așadar, această distinsă doamnă și-a exprimat indignarea față de țara noastră, spunând că efectiv “Nu știu unde o să ajungem în ritmul ăsta”. Va imaginați comentariile doamnelor cochete care o aprobau… spunând că aceste animale au sufletul mai bun decât alți oameni. Nici nu mai pot să continui din cauza stării de greață care m-a izbit.

Nu sunt criminală, crudă… și nici nu îmi prea păsa cum mă consideri. Lăsând la o parte bunicile, autoritățile, statul, părinții, educatorii și alți vinovați… mă gândesc că nu aș mai vrea ca aceste atrocități să se repede. Hai să fim realiști și să nu le mai plângem de milă unor câini. Mulți dintre acești “miloși” nu sunt nici măcar vegetarieni…