http://bambinii.blogspot.com/

Promovez! Bambinii din CTI sau blogul tuturor studentilor (din blogosfera noastra ori nu) care se simt bambini/e de an 2++ CTI.  Aici e locul unde poti tine pasul cu evenimentele inedite care ne tulbura vietile cotidiene in cel mai dragut mod. Ei sunt colegii pe care-i iubesc si care ma fac sa-mi doresc sa vin cu drag la scoala. Intrucat incerc sa-mi aduc contributia, te invit sa zambesti  si sa ne trimiti cate un comment din cand in cand, cum ca am fi niste bambini foarte ok.

Despre ce si cum vom scrie… multi nu stim… insa tocmai am trimis un comment prin care propuneam “scopul acestui blog e sa inregistram orice poate sa devina amintire :)”. De acord sau nu… nu stiu ce opinie au altii… totusi stiu opinia mea si vi-am impartasit-o si voua cu mult drag, acelasi drag cu care vreau sa va iubesc zilnic!

Ma numesc…

Ce simt?
Simt ca in urma unor intrebari legate de identitatea mea, multi “cititori” inca mai au nelamuriri. Cine e Gav si ce vrea domnisoara M si de ce Marl? Mari? Hai sa facem cunostiinta!
Ma numesc Mariana Cristina Gavrilescu si se pare ca lungimea acestui sir de caractere nu a fost suficienta pentru anumiti cunoscuti. La inceput a fost Mari, denumire care mi-a revolutionat identitatea. Aproape nimeni azi nu-mi mai zice Mariana (pentru cine o cunoaste pe Liana –  ea inca face parte din raritatile carora le place sa-mi zica Mariana) desi nu am nimic impotriva propriului meu prenume. Unii, desigur ar considera ca “Mariana” e nume de mama si se poate plasa valoric alaturi de Rodica. Le reamintesc acelor Corneliuxi ca la cursul de pedagogie exista o Rodica Gavrilescu datorita careia probabil nu ar fi trebuit sa platesc nici banii pentru modul… am fost confundate – in favoarea mea, absolut.

Acum… Gav? Domnisoara M? Ca sa le dai intalnire… un simplu click pe Untitled te va face sa traiesti senzatii extreme alaturi de ei. Gav si M sunt studenti la CTI, actualmente in anul 2 (speram ca acest contor sa se incrementeze totusi de la an la an). Impreuna isi traiesc viata cu pasiune de la sesiune la sesiune. Impreuna realizeaza ca singuratatea nu-si are rostul intr-o epoca de Computer Science. Impreuna constientizeaza ca fiecare bit economisit le va fauri un viitor mai stralucit. Impreuna se redescopera ajungand prin intamplarile fantastice, cotidiene sa se iubeasca tot mai mult. Gav si domnisoara M… personaje remarcabile, care uneori interactioneaza cu marele Peshte Anonim. Datorita partii 2 a numelui, va ramane momentan sau definitiv in anonimat.

Si care-i faza cu Marl? Spuneam intr-o postare mai veche… ca va aparea in curand pe marile scene WordPress… cu o noua productie semnata: Titled, ce are un caracter diferit de Untitled (doh). Pentru alte detalii poti folosi cu incredere click-ul, mk? Si de ce Marl? Pentru ca e un cadou… sa zicem, care a derivat pe parcursul anilor din Mariana > Marlena > MariaElena > Marilena > Marlene > … ramand in cele din urma setat pe Marl, care prinde forma pe Titled… desi ar mai fi proiectele cu djane Marls, care pentru moment raman in anonimat pentru urechile multora.

Incantata de cunostiinta! 🙂

Feedback:

CI: nu vad decat o legatura chinuita intre Mariana si Marl, trebuie sa fi fost obsedat!

o veche promisiune

Cu intarziere, dar am reusit sa upload-ez acum cateva poze de la ziua mea. Pentru mai multe detalii, poze, minuni, nu ezitati sa ma contactati 😀

Arta trista

by M & Xandu (in cursul de pedagogie)

Si totusi nu putem afirma ca a fost in totalitate o zi trista, nu?

lectia 9: Pachete

Uneori parca sunt asa de furioasa. Cred ca oricine e de acord ca in cazul asta am motiv. Marti de marti, serile mele sunt stricate, tarate prin Java, prin programele facute de altii, pe care abia le inteleg. Ce pretentii mai sunt si astea… sa reproduc eu programe maine de la 8?! E 2… abia reusesc sa inteleg… peste doar 6 ore sunt nevoita sa scriu programul din nou. Nici o explicatie sau explicatii pe cost de nota. Daca nu intelegi si intrebi, te taxeaza. Daca vorbesti cu colegul, te taxeaza. Daca iti aduci foaia cu problema facuta cu doar 6 ore in urma, te taxeaza. Daca iti aduci programul pe stick beneficiezi de o taxa cu regim de recuperare. Erorile de compilare costa doua puncte. Neterminarea problemei in cadrul laboratorului si refacearea pe data viitoare, tot doua puncte.  Puncte–. Puncte–. Puncte– Nu am nimic cu nimeni dar asa ceva nu se face. Nu mi se pare normal sa stiu sa termen in maxim 90 de min o problema cu un enunt de 2 pagini si sute de linii de cod. E aberant sau am eu probleme? Imi citesc laboratorul… incerc sa inteleg… dar la cine pot cere lamuriri fara sa fiu taxata?! Ce rost are laboratorul asta? Nu primesc nici un ajutor sau il primesc pe nota mea. Si toate astea pe un ton de buna dispozitie, calm, zambet.

Pentru mai multe detalii… cred ca Buburuza a surprins mai bine ceea ce vroiam sa spun.

Vot!

Azi s-a inaugurat un spectacol de sala de curs, plasata intr-un oarecare corp D, pe care abia acum o saptamana l-am observat. Invitat de onoare… Calin Popescu Tariceanu.

Feed back: avea butoni, costum superb in rezonanta cu o cravata tulburatoare, camasa impecabila, fantezie de stilou negru cu auriu… totul plutind intr-un gri cald, maroniu spre albastrui. Cat despre gesturi, mimica, limbaj…  da exista oameni care par frumosi si destepti! Eu, apolitica, votez Calin Popescu Tariceanu drept George Clooney-ul Romaniei! Asa, imi place sa votez 🙂

* Carla Bruni: “Imi place un barbat cu bomba nucleara”

AO nu stia

Decizii anonime. Cuvinte ce mascheaza adevaruri tragic – mincionoase. Furie. Furie rationala?. Clar, mult timp pierdut.

Cam asa gandea Gav, cand peshtele anonim ii dadu condeiul in mana, sugerandu-i sa se potoleasca cu crizele astea emo-infantile si sa nu mai bata la urechile nimanui, caci nimeni nu mai era gata sa-l asculte. Asadar, langa schema cu amplificatorul operational, prima intrebare rupea tacerea. Pana si amplificatorul era incapabil sa raspunda… altul era rostul lui (sa amplifice?). Intrebarea il astepta cumintica pe raspuns.

De ce furie? Cum ar putea sa nu ma infurie ceva ce nu e asa cum vreau eu?! Culme a egoismului… de ce te refuz pe tine ca raspuns? Si totusi, cum ar putea sa nu ma infurie adunatura asta de cuvinte goale incapabile de a concluziona printr-un mesaj catre o omenire virtuala.

Nu poti cere de unde nu este… lasa mesajul sa fie anonim, gandi peshtele de trei ori mai anonim decat mesajul.

Ma condamn pentru nerabdare si spirit recalcitrant… atata tot. Sau as mai adauga ca-mi place sa regizez piese… unde toti actorii sa joace supusi indicatiilor mele. Si daca nu-mi amintesc pluralul de la toti… ii creez altul… nu cred ca e greu.

Citesc vise de oameni visatori si atunci visez cum rade realitatea de mine… dar! ma trezeste nepasarea si asa speriat, exclam: peshte!

Matematic vorbind, uite ca am demonstrat prin reducere la absurd ca totul “ii kiar ok”!