Cand in Bretania vine soarele… copilasii se plimba pe campuri, plaje si paduri cuuuuu:
…cu imaculatii caluti Bibus.
A fi à l’aise inseamna sa mergi dimineata cu bicicleta la SuperU si sa cumperi o “baguette” si un ziar. Bineinteles, nu e cazul acum… sa fii atat de à l’aise… incat sa faci asta… Recomandarea ar fi sa stai in cuib si sa inveti mai bine pentru examene.
Una din expresiile folosite intens, care probabil a luat alt sens, este cea adoptata de la dragul André LS, “tutorele” nostru de integrare frantuzeasca. Asadar… prima definitie arata cum trebuie efectuata realizarea de proiecte in sesiunea inexistenta, care dureaza de fapt tot semestrul. Pentru a fi “à l’aise” este nevoie de: cafea – pentru ca in Bretania fiind inorat destul de des… doar la somn iti sta mintea, oricat de odihnit ai fi, “galettes bretonnes” (orice din gama galettes e binevenit… chiar si ciocolata) si materiale extra… bineinteles care nu au legatura cu tehnologia (carti, ziare, reviste).
In cele ce urmeaza… o mica mostra:
Cartea (“Cu Dumnezeu in subterana” – Richard Wurmbrand) trebuie privita si ca o recomandare, fiind una din cele mai bune carti pe care le-am citit si care ma fac sa ma gandesc cu mare seriozitate la Romania si la suferinta unor oameni pe care ii consider eroi si exemple.
Imi pica ochii in gura… de somn… Ii simt grei si plini de patima de a-si trage rulourile in seara asta, doar ca rulourile trebuie demachiate si patul trebuie facut, impreuna cu scaldarea si toate ritualurile serii. Cum de am ajuns la aproape ora ZERO facand aproape ZERO munca?! Extorsionandu-ma in stanga si in dreapta… ma duc sa incalc pragul ore ZERO, sa-mi deschid ochii si sa-i inchid la loc.
Azi am fost la Quimper. Ieri mi-am dezactivat Facebook-ul. Maine vin examenele aproape. Cred ca ultima parte spune totul dar ACUM scriu… pe blog, ca doar vreau sa ma exprim. M-am gandit ca mi-ar placea sa am mai mult timp liber… si l-am avut azi la Quimper. Pot spune ca nu am fost nici macar jumate din cati s-au anuntat ca vin… prin urmare – un autocar gol, numa bun de dormit in el.
Si acum FACTS:
- nu-mi explic cum m-am trezit la 7 dar imi amintesc ca la 7:30 am apasat pe “butonul de la cafea” si a curs… in cana. La o ora dupa ce am dus cafeaua la scoala… ea a curs din cana pe caietul lui T. S-a mai trezit si el din amorteala si am aromatizat si clasa cu alintaroma. Doar nu e prima data cand cafeaua-mi pleaca din cana… doar se observa din culoarea vintage de pe copertile cartilor.
- la 12 senviciurile au fost deja ambalate si instalate in troshconeta lui A… Numai ochelarii lui A nu au reusit sa fie instalati la mine pe ochi, fiind smulsi cu multa ravna fashionista (ar fi mai fain sa scriu cu diacritice totusi… ca doar francezii isi permit sa ne chinuie cu ele…).
- fain frumosi aranjati (nu mai o aducem in discutie pe dsoara D… toata portelanoasa de la revelatia “bestiei” incoace)… ne-am culcat - adica eu si unele femei mai trudite. Eu personal toata m-am obosit de la atatia Fourieri. Mi frica de ei ca acusi vin dupa mine.
- Quimper – primul lucru pe care l-am remarcat a fost diferenta fata de Brest. Mi-a amintit un pic de Strasbourg… dar mult mai mic… cochet si chic. Am descalecat langa catedrala, care are un muzeu embedded… si am inceput sa exploram muzeul breton. De la o sabie de cavaler templier si pana la niste costume si tablouri si camere si steme si sculpturi si mobile… toata m-am impresionat dupa care au urmat crepes-urile + cidrul de la primarie.
- Nu mai comentez nimic despre crepes… ori imi era foame ori… asa ceva nu ai mai pomenit… dar in ce cuvinte ai putea descrie prelingerea de ciocolata, caramel… unt pe pufosenia ferma a clatitei?!
- Au mai fost intalniri cu alti studenti romani veniti din Brest… un oarecare “au revoir” rostit de catre A primarilor… si o scurta plimbare prin Quimper… regretat de scurta dar in care A. iarasi s-a remarcat prin cadouri in stil toffifee de la “les petits oiseaux”. Niciodata nu am stiut cum se scrie toffiiifeee… In fine.
Si acum poze:
Asa mult timp a trecut… de cand nu am mai trecut aici… incat mi-am uitat si parola… Ma simt de parca as fi imbatranit si povestile de blog nu mai sunt decat pentru cei tineri… paradoxal cei tineri nu mai prea folosesc blogul decat ca sa-si expuna pozele… avem o intreaga categorie de mari fotografi mai nou (traiasca tehnologia!).
In fond, urasc facebook-ului… el e de vina pentru ca ne-a furat povestile de blog, aventurile de bambini si jocurile. El ne-a furat comentariile, vizitatorii… blogrolul, emotia cu care fiecare astepta noi posturi in blogosfera. Dragii mei blogeri… ce mai faceti? De ce nu inchidem odata facebook-ul si de ce nu mai scriem? Ne-am pierdut oare imaginatia, intelectul si creativitatea… de ne multumim cu a da un simplu Like? Doar atat avem de spus?
Am avut in seara asta placuta surpriza de a descoperi ca Fitipauldy si Onyx… nu au disparut… Vreau sa redevin… Gav, Marl, Domnisoara M si Peshtele Anonim la un loc. Stay tooned! Revin cu o nou sezon de aberatii frantuzesti de data asta 
Marl
Comentarii