E devreme. M-am trezit cu o nostalgie care-mi inmoaie cheful de a-mi incepe ziua… Desi azi abia a debutat… mi-am amintit de niste persoane foarte dragi fata de care poate niciodata nu am aratat afectiunea pe care si-ar fi dorit-o, mi-a placut de prea multe ori sa ma arat rece si ma condamn pentru asta. In plus mi-am rupt piciorul de la cat de stramb am calcat. Sunt atatea valori pe care eu singura am decis sa le pierd si chiar le-am pierdut, din lipsa de …. habar nu am… sau poate dintr-o abundenta prostie. Stiu ca a spune “imi pare rau” pana la infinit, nu ar rezolva nimic… dar ce se intampla atunci cand chiar imi pare rau si e pe bune? Am invatat ca unele lucruri nu se mai pot repara sau cel putin nu pe termen scurt… si cand inveti lucruri de astea ramai asa cu un gol in tine care-ti tiuie in urechi. Te macina regretul ca nu poti remedia, nu poti face nimic si nici macar cuvintele nu-ti mai sunt de folos. Si atunci sa astepti sa se rezolve de la sine? Poate peste vreo 30 de ani rezolvarea va veni din uitarea greselilor… dar chiar e nevoie de atat timp? Se pare ca da… Mi-ar placea ca oamenii sa fie ca Dumnezeu… sa te ierte si sa uite si sa o poti lua de la zero… dar oamenii nu vor sa fie asa, pentru ca le este greu sa uite si se tem de noi esecuri care le-ar putea din nou distruge inima si asa mai departe… Cineva zicea ca e o prostie sa fii deschis cu oamenii, sa te expui si sa vorbesti prea deschis despre tine, caci nu ar mai exista mister si implicit farmec… oare chiar sa fie asa? Nu stiu si nu sunt in masura sa dau verdicte dar stiu ca plictiseala mai mare decat aceea de a incerca sa porti discutii cu astfel de oameni… mai rar exista. Contrar, cu doar cateva luni urma eram de parere ca…
Ii spunea ca multe sunt lucrurile care o bucurau si in acelasi timp isi dadea seama ca doar luciditatea ii intuneca bucuria. Nu putea sa fie altfel decat ii era menit sa fie… mereu osciland intre entuziasm dus la extrem si profunda tristete. Stia clar ca poate nici una din acestea nu-i faceau bine… dar nu gasea nici un antidot uman. Poate prea multe au fost cuvintele de care nu s-a tinut si acum isi dadea seama cat de golita se simtea fara ele. Greseala ei? De multe ori considera un defect faptul ca era prea deschisa cu cei din juru-i… poate de asta se simteau ei confortabil, dar considera ca e singura cale… prin care putea avea o discutie sincera, de calitate. Si brusc realiza, ca asta era secretul… ca oamenii sa aiba incredere in tine, trebuie sa le dezvalui totul despre tine. Si totusi… entuzismul cu care-ti daruiesti cuvintele… te face sa pui stop si sa inchei pana si insemnarea asta.
Asta ma face sa cred ca echilibrul nu ar trebui sa lipseasca niciodata din nimic… Poate e timpul sa ma iert si eu pe mine si sa-mi desfiintez amintirile negre. Fel de fel de lucruri face omul in viata asta… unele mai proaste ca altele 
) important e sa se ridice si sa-ti redefineasca notiunea de ZERO.
), scrie alte propozitii, viseaza, crede, nu te stresa, bucura-te ca traiesti un pic pe Pamant si fa ceva util aici… ceva util si placut, zambeste, creaza, fii nepasator fata de nimicuri, concentreaza-te spre ceva etern, da-i incolo de bani, de esecuri, de dezamagiri, de deceptiuni, amoruri pierdute, omule renunta la cura de slabire! Poti fi liber… poti trai cu adevarat, dezleaga-te de itzi-pitziuri care-ti ocupa timpul, citeste o carte, stai la soare si povesteste-i ceva frumos lui Dumnezeu. Acuma nu te lasa de scoala… dar gandeste pozitiv… incepe prin a te intreba: “ce fac dupa sesiune?”. Nu te mai compromite atata, nu mai fi nelinistit, toate-or fi ok la final… putin optimism, multa credinta si sanatate buna!
stiu… sunt condamnabila).
